TESTIMONIALE

Uite cum au reușit alții împreună cu noi!

Testimoniale

Uite cum au reușit alții împreună cu noi!

Creșterea eficienței la 90%: am pornit de la sub 60% eficiență, iar acum echipa a depășit 80% și ne apropiem de 90%.

Am redus timpul, gradul de ocupare, la 50%: când am început eram la peste 20 de zile utilaj staționat în service, acum suntem la 10 zile.

Cu același număr de oameni acum servisăm cu 50% mai mulți clienți.

Ruben Marian

UtilBen

Ce probleme ți-ai dorit să rezolvi?

O simplificare a activității noastre vaste la toate nivelurile, iar pentru mine mai mult timp pe care să-l dedic familiei și strategiei în afacere.

Ce a adus pentru tine cea mai mare valoare, în timpul colaborării cu noi?

În urma lucrului împreună timp de 3 luni cea mai mare valoare am resimțit-o la nivel mental și anume să mă detașez de activitatea de zi cu zi, sa gandesc out off the box.

Ce rezultate ai obținut?

Rezultatele imediate sunt în organizarea agendei de lucru. Acum am o zi dedicată lucrului LA AFACERE, în fiecare marți, iar în echipă acțiuni concrete de FOCUS.

Cum ai descrie în câteva cuvinte experiența ta în programul de mentorat?

Fapte, nu vorbe! Pentru că lucrezi efectiv la proiectele tale într-un mediu inspirațional și cu suport, nu faci un exercițiu în sala de curs.

Anonim

Management Financiar

Care sunt rezultatele (concrete) pe care le-ai obținut?

De la minim 12 ore de muncă pe zi, până când zilele în care nu mă mai puteam ridica din pat erau tot mai dese… la eliminarea mea completă din fluxul operațional.

De la o persoană obsedată de a face totul singur și care se “hrănea” doar din muncă, la o persoană care cauta să delege, care recunoaște că alți pot sa fie mai buni decât mine, dacă sunt pe locul potrivit. Am reușit să deleg 80% din ceea ce făceam eu.

De la teama de a spune unui om cât costă reparația pe care i-am făcut-o, la un om care a reușit să vândă un produs nou, încă înainte ca acesta să existe. Pentru că am înțeles că vânzarea este un transfer de energie, un bine pe care îl fac clientului.

De la un om focalizat pe deficit, la un om care nu încheie nici o zi fără a scrie 3 motive de mulțumire, 3 victorii, indiferent cât de neagră a fost ziua.

Alex

Autoservice

De la 6 zile, 12 ore pe zi, 36 luni fără concedii. În 2024 – 8 săptămâni concediu, 4 zile pe lună în afacere, triplat număr oameni.

Andrei

Smart Conta

De la vânzător în propria companie. Antreprenorul care aleargă la maratoane. La 16.00 închide telefonul și weekendurile sunt pentru familie.

Claudiu

CIS Condimente

Dacă și tu vrei să afli cum poți obține rezultate concrete, trimite-mi un mesaj în privat!

De ce oamenii aleg să lucreze cu mine?

Am descoperit că prin crearea unor procese bine scrise, aduci claritate și valoare în afacerea ta.

Primul pas pentru orice antreprenor este să conștientizeze unde se află cu adevărat.

Am reușit să fiu prezent și în viața copiilor mei, chiar dacă sunt antreprenor.

Andrei a ajuns să lucreze 4 zile pe LUNĂ, de la un program de 6 zile/ săptămână,cu 16 h/ zi lucrate.

Claudiu m-a ghidat și ajutat să pun teoria în practică. Aceasta a fost cea mai mare valoare.

De la un antreprenor care crede că nimic nu se poate face fără el, la un om liniștit